„ Un sfert de ceas pana la hanul lui Manjoala... de-acolea, pana-n Popestii de sus, o postie: in buiestru potrivit, un ceas si jumatate (...). Acu sunt sapte trecute: al mai tarziu pana la zece, sunt la pocovnicu Iordache". in timp ce-si calcula astfel distantele, calaretul vede „ca la o bataie buna de pusca" hanul lui Manjoala si se grabeste sa ajunga acolo. Este intampinat de Marghioala, vaduva lui Manjoala, si simte prezenta Necuratului. Tot felul de intamplari ciudate il vor face pe drumetul nostru sa necesite purificare timp de patruzeci de zile la un schit. Mult mai tarziu, naratorul afla ca hanul a ars, iar hangita si-a gasit sfarsitul in flacari.